Imi place filmele de nu mai pot! (Licenta Poetica)

Elephant (2003)

Elephant (2003) este o drama scrisă şi regizată de către Gus Van Sant. Acțiunea filmului se petrece în liceul ficţional numit „Watt High School” din oraşul Portland, Oregon și prezintă evenimentele din jurul unui atac armat asupra cestui liceu. Ca bază, filmul are evenimentele reale ce s-au întâmplat în 1999 la liceul „Columbine” din America. Actori din distribuția acestei pelicule sunt actori noi sau actori amatori, iar dialogul filmului este, in cea mai mare parte, improvizat. Elephant (2003) a primit premiul Palme d’Or la festivalul de la Cannes din 2003 și a fost controversat din cauza subiectului său, fiind primul film mare care se leagă de masacrul din Columbine și ,totodată, genul de film care poate face imitatori sa repete evenimentele.

Nici nu știu sa zic ce nu mi-a plăcut, în mod special, la acest film. Motivul pentru care l-am văzut a fost legat în mod special de tot ce s-a scris despre el, însă, după umila-mi opinie, acest film se dorește pretențios și adresat unui public mai versat, dar, de fapt, acesta este doar plictisitor în 90% din durata lui. Evident, dacă l-ai văzut, trebuie sa spui ca a fost o capodopera, ca ai leșinat când s-o terminat si ca sentimentele ce ti le-a dat atunci când l-ai vizionat au fost prea puternice încât iți e frica sa te uiți încă o data la el sau…sau mai bine lasă.

Cum am zis si mai sus, nici nu știu exact ce m-a făcut sa displac asa mult acest film. Interpretarea actorilor – toți amatori – a fost decenta, dacă nu, chiar surpinzător de buna.  Dialogul, improvizat in mare parte, este si el , pe alocuri, interesant. Motivul pentru cei doi pusti cretini nu ne este dezvăluit și pun acest lucru în partea cu lucruri bune legate de acest film deoarece creează o întrebare în mintea privitorului.

Elephant (2003) se prezintă ca un scurt-metraj care în loc sa fie scurt tooot tine vreo 80 de minute. Exact acest feeling l-am avut de când a început: ca ma uit la un scurt -metraj. Într-un lung-metraj ai nevoie de niște personaje care pe parcursul filmului sa crească, sa te atașezi de unele mai mult, iar pe altele sa le displaci, iar exact acest lucru lipsește total la acest film –  nu mi-a pasat de nimeni, nu mi se spune nici de ce cei doi pusti fac ceea ce fac, finalul este fad, iar scena in care unul din criminali cântă la pian – scena care tine câteva minute bune – mi-a pus capac. Ca un exemplu: afli mai multe despre tatăl bețiv al unui elev din liceu decât afli despre criminali, iar tatăl a avut maxim 3-4 replici în tot filmul.

Tehnicile de filmare, imaginea, montajul, toate sunt foarte bune, interesante si altfel. Nu pot spune ca aceasta pelicula nu poate fi trecuta la categoria „film de arta” și ca este făcută degeaba, însă pentru mine nu a însemnat decât o chinuiala de 80 de minute, deși am vizionat filmul cu ochii mai larg deschiși având în vedere ca știam ce fel de film este, nefiind prima astfel de pelicula din viata mea.

Sfatul meu: dacă te uiți la primele zece minute ale acestui film și te găsești așteptând sa se întâmple odată ceva:  renunță la el …doar asa vei salva alte 70 de minute din viata ta.

PRO ŞI CONTRA Elephant (2003)):

  • Sa începem cu ceea ce a fost ok: Vizual arata bine, prestația actorilor foarte ok, povestea oarecum șocantă
  • Sa terminam cu ceea ce e greșit:  Prezentarea personajelor, ambiguitatea dusa la extrem, multe scene WTF în care nu se întâmplă nimic- de exemplu: se cânta la pian pentru câteva minute bune, minute în care nu se întâmplă absolut nimic, iar scena tooot tine – exact ca o gluma lunga din Family Guy.

Recomand acest film şi vouă? Răspunsul direct și scurt este DA! Clar, acesta este un film care te face sa privești peste filmele în care soțul își răzbuna soția ucisa, dar, totodată, genul de film care iți place mult sau iți displace total.

Nota lui Alexoiu pentru acest film este 5/10.

PĂRERILE ALTORA:

  • O cronica scurta a acestui film am citit pe blogul lui Dr. Stoica care considera, ca și mine, ca acest film merita vizionat.
  • Radu Gonciar ii acorda filmului nota zece și scrie o analiza minuțioasă asupra tuturor elementelor din film.
  • Cineblog.info publica o cronica favorabila, dar destul de scurta, pentru acest film și ii acorda nota 9.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: