Imi place filmele de nu mai pot! (Licenta Poetica)

Le fils (2002) este o dramă regizată de către Jean-Pierre Dardenne şi Luc Dardenne. Trebuie menţionat că actorul principal din acest film, Olivier Gourmet, ce joacă rolul unui profesor de tâmplarie, a primit premiul pentru „Cel mă bun actor” la Festivalul de film de la Cannes din 2002.

Povestea filmului este una simplă, la prima vedere. La o şcoală profesională, un profesor tâmplar primeşte ca ucenic un băiat ce tocmai a ieşit de la şcoala de corecţie. În scurt timp, acesta afla despre ucenic el este cel care a fost implicat în moartea fiului său cu câţiva ani în urmă. Acţiunea filmului urmăreşte legătura lor şi, mai ales, trăirile pe care tatăl le are ştiind că îi este profesorul celui care i-a omorât fiul.

Le fils (2002) este un film despre iertare şi reabilitare. Modul în care decurge acţiunea este foarte natural. Olivier Gourmet înfăţişează imaginea acestui tâmplar, cu probleme în viaţa de zi cu zi – fiul său a murit, soţia sa a divorţat – care este refulat în munca pe care o face, în ideea în care meseria lui nu reprezintă un mod de a câştiga o pâine, ci un mod de existenţă pentru el. Atunci când băiatul cel nou apare în clasa lui, el are o atitudine suspicioasă asupra lui, că în cele din urmă, să realizeze că acest băiat este cel care i-a schimbat viaţa şi nu în bine.

Modul în care este filmat acest film este foarte direct. Fiecare scena prezentată este foarte clară şi directă încât aproape te identifici în peisaj. În loc să se deconspire, tatăl începe o suită de urmăriri şi investigaţii asupra băiatului. În loc să îl confrunte direct, acesta începe un soi de relaţie de prietenie cu acesta. Ideea de intimitate chiar între un tată şi criminalul fiului său este foarte interesantă şi frumos prezentată în acest film.

Un film altfel. Un film franţuzesc care te loveşte direct cu acţiunea lui şi te lasă să te gândeşti apoi la ce tocmai ai vizionat. Nu vreau să mai divulg nimic despre povestea filmului, ci doar să mai adaug că Le fils (2002) este o lecţie profund morală şi nu trebuie ratat.

PRO ŞI CONTRA Le fils (2002) :

  • Sa începem cu ceea ce a fost ok: Intriga foarte interesanta, jocul actoricesc bun, poveste moralizatoare
  • Sa terminam cu ceea ce e greșit:  Slow-paced

Recomand acest film și vouă? Răspunsul direct și scurt este DA! Un altfel de film, o alta modalitate de abordare și prezentare a unui crampei din viata cuiva, un film foarte ok.

Nota lui Alexoiu pentru acest film este 7/10.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Nor etichete

%d blogeri au apreciat asta: